Până joi, 4 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 816.589 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre acestea, 749.673 sunt pacienți care au fost declarați vindecați.
Față de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel național, au fost înregistrate 4.271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. La nivelul județului Teleorman au fost confirmate 54 de noi cazuri de COVID-19, iar numărul total al persoanelor infectate, de la debutul epidemiei, a ajuns la 10.058.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor arată că, pentru Teleorman, pentru ziua de joi, 4 martie, a ajuns la 1.31.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 832 de persoane au fost reconfirmate poziti, între acestea și 14 persoane din Teleorman.
Până joi, 4 martie, 20.684 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 03.03.2021 (10:00) – 04.03.2021 (10:00) au fost raportate 98 de decese (58 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.
Până joi, 4 martie, la nivel național, au fost prelucrate 6.105.686 de teste RT-PCR și 334.027 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.410 teste RT-PCR (16.885 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.525 la cerere) și 9.539 de teste rapide antigenice.